Tag Archive | viață

La mulți ani binecuvântați!

Miercurea fără cuvinte (Wordless Wednesday) – este găzduită de Carmen.

Sursă imagini: Pinterest

Advertisements

Cele două grăunțe

spicÎntr-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:
”Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.”

Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum, lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul s-a copt și roada lui a fost multă.

Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea grăunte i-au adus adevărata viață, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieții. Însă cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai este loc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranță și încredere, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre – diavolul.

“Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.”

(Autor necunoscut)

Dumnezeu știe ce e mai bine

Dumnezeu stieUn om călătorea pe un drum de țară, împreună cu soția sa. Obosiți de atâta mers și văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulțumită.
”Ei, lasă, femeie”, a încercat să o liniștească omul, ”lasă, că știe Dumnezeu ce e mai bine!”
”Măi, omule”, zise atunci femeia, ”da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!”

În sfârșit, au plecat mai departe și, spre bucuria lor, au întâlnit un țăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, țăranul i-a primit cu drag în căsuța lui.

Dar a doua zi, dimineața, când au vrut sa plece mai departe, țăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoți, care îi jefuiseră pe toți călătorii.
”Vezi”, i-a mai spus omul femeii, ”trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Ții minte ce ți-am spus aseară? Lasă, știe Dumnezeu ce e mai bine.”

Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduiește circumstanțele vieții noastre mai bine decât am putea-o face noi înșine.

(Autor necunoscut)

Cele 13 principii ale lui Benjamin Franklin

  1. Cumpătare: nu mânca până la îngreunare.
  2. Tăcere: nu vorbi decât ce poate fi folositor pentru tine și pentru alții; ferește-te de convorbiri deșarte.
  3. Ordine: fiecare lucru să-și aibă un loc, fiecare afacere un timp hotărât.
  4. Hotărâre: fii decis a face ce ești dator să faci, execută fără amânare ceea ce ai decis.
  5. Economie: nu cheltui nimic fără a fi necesar.
  6. Muncă: nu pierde timpul, ci ocupă-te neîncetat cu ceea ce este folositor; abține-te de la orice faptă de prisos.
  7. Sinceritate: ferește-te de orice fel de prefăcătorie, formează-ți cugetări drepte și sincere și conformează-te lor când vorbești.
  8. Dreptate: nu face rău nimanui, nu vătăma interesele altora și nu intârzia să faci binele la care te obligă datoria.
  9. Rațiune: ferește-te de extreme, nu te supăra de nedreptățile care ți se fac.
  10. Curățenie: nu suferi necurăția nici pe corp, nici pe haine, nici în casă.
  11. Liniște: nu te tulbura pentru nimicuri, nici pentru intamplări obișnuite de care te poți scăpa.
  12. Castitate: nu te lăsa în voia plăcerilor trupești.
  13. Umilință: imită-L pe Isus în această privință.

Slow Dance

Have you ever watched kids on a merry-go-round
Or listened to the rain slapping on the ground?
Ever followed a butterfly’s erratic flight
Or gazed at the sun into the fading night?
You’d better slow down.
Don’t dance so fast.
Time is short.
The music won’t last.

Do you run through each day on the fly?
When you ask “How are you?” do you hear the reply?
When the day is done, do you lie in your bed
With the next hundred chores running through your head?
You’d better slow down.
Don’t dance so fast.
Time is short.
The music won’t last.

Ever told your child “We’ll do it tomorrow”?
And in your haste not see his sorrow?
Ever lost touch, let a good friendship die
‘Cause you never had time to call and say “Hi”?
You’d better slow down.
Don’t dance so fast.
Time is short.
The music won’t last.

When you run so fast to get somewhere,
You miss half the fun of getting there.
When you worry and hurry through your day,
It is like an unopened gift… thrown away.
Life is not a race.
Do take it slower.
Hear the music,
Before the song is over.

(This poem was written by a terminally ill young girl in a New York hospital.)

Trenul vieții

Trenul vietiiViața este ca o călătorie cu trenul: urcăm și coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele stații și tristețe adâncă la altele.

Atunci când ne naștem și urcăm în tren, întâlnim oameni despre care credem ca ne vor insoți pe tot parcursul călătoriei noastre: părinții noștri. Din păcate, adevărul este altul. Ei coboară la o stație și ne lasă fără dragostea și atașamentul lor, fără prietenia și compania lor.

E drept că în tren urcă alte persoane, care vor ocupa un loc important în călătoria noastră. Acestea sunt frații noștri, prietenii noștri și acei oameni minunați pe care îi iubim.

Unele dintre aceste persoane care urcă în tren privesc călătoria ca pe o plimbare scurtă. Alții găsesc numai tristețe pe parcursul călătoriei. Și mai există și alții în tren, care sunt permanent prezenți și gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor un dor veșnic când coboară. Unii urcă și coboară, și noi abia i-am observat.

Ne miră faptul că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult, se mută în alt vagon și ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînțeles, noi nu ne lăsăm opriți și ne străduim să-i găsim, ne înghesuim să trecem și să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate, uneori nu ne putem așeza lângă ei, deoarece locul de lângă ei este deja ocupat.

Nu face nimic, așa este călătoria: plină de provocări, vise, fantezii, speranțe și despărțiri… dar fără întoarcere!

Deci, trebuie să facem această călătorie în cel mai bun mod posibil. Să încercăm să ieșim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi și să căutăm ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei!

Să ne aducem aminte că, în oricare etapă a călătoriei, poate exista un tovarăș de-al nostru care ezită și care are nevoie de înțelegerea noastră. Și noi vom șovăi des și va exista cineva care să ne înțeleagă.

Misterul cel mai mare al călătoriei este că nu știm când vom coborî definitiv din tren și nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi.

Despărțirea de câțiva prieteni pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei va fi dureroasă. Va fi deprimant să-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranța că odată și odată va veni gara centrală și am senzația că am sa-i văd sosind cu bagaje pe care nu le-au avut atunci cand au urcat în tren. Ceea ce mă face fericită este gândul ca și eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor și în creșterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne străduim să avem o călătorie bună și la sfârșit să putem spune că a meritat osteneala. Să încercăm să lăsăm după noi, cand coborâm, un loc gol care lasă dor și amintiri frumoase celor care călătoresc mai departe. Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc: Călătorie placută!

(Autor necunoscut)

Noroi și stele

Seeing the starsUn tânăr soldat s-a căsătorit și și-a dus soția cu el în unitatea plasată în deșertul Californiei. Din momentul în care a ajuns acolo, ei i-a displăcut complet acel loc. Temperatura era insuportabilă, nisipul era spulberat peste tot și singurii lor vecini erau indienii care locuiau în satul cel mai apropiat.

Cel mai rău era însă faptul că era singură, pentru că soțul ei era plecat mai tot timpul. Într-un final, i-a scris mamei sale:
“Urăsc locul ăsta! Vreau să vin acasă!”

Mama sa i-a răspuns cu următoarele cuvinte:
“Doi prizonieri priveau printre zăbrele. Unul vedea noroi, altul vedea stele…”

Tânăra soție a înțeles mesajul și s-a hotărât să caute propriile stele. A început să învețe tot ce se putea despre deșert, limba indienilor, folclorul și tradițiile lor. A ajuns atât de preocupată de munca sa, încât a scris o carte care a avut un succes enorm.

Nu deșertul, nici indienii, ci schimbarea atitudinii sale a transformat o experiență mizerabilă într-una plină de satisfacții.

(Autor necunoscut)