Archives

Pacea, credința, dragostea și speranța

CandlesPatru lumânări ardeau încetişor pe o coroniță de Advent, şi dacă ascultai cu atenţie puteai chiar să le auzi vorbind.

Prima a spus:
”Eu sunt Pacea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viaţa lor.”
Flacăra s-a micşorat din ce în ce mai mult şi s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua:
”Eu sunt Credinţa. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine şi fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard.”
Când a terminat de vorbit, şi aceasta s-a stins.

”Eu sunt Iubirea”, a spus cea de a treia. ”Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar şi pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa lor.”
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.

Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, şi văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.
”Voi ar trebui să fiţi mereu aprinse!”

Cea de a patra lumânare i-a şoptit uşor:
”Nu-ţi fie frică, atât timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranţa!”
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte lumânări: Pacea, Credința și Dragostea.

(Autor necunoscut)

Cele două grăunțe

spicÎntr-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:
”Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.”

Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum, lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul s-a copt și roada lui a fost multă.

Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea grăunte i-au adus adevărata viață, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieții. Însă cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai este loc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranță și încredere, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre – diavolul.

“Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.”

(Autor necunoscut)

Dumnezeu știe ce e mai bine

Dumnezeu stieUn om călătorea pe un drum de țară, împreună cu soția sa. Obosiți de atâta mers și văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulțumită.
”Ei, lasă, femeie”, a încercat să o liniștească omul, ”lasă, că știe Dumnezeu ce e mai bine!”
”Măi, omule”, zise atunci femeia, ”da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!”

În sfârșit, au plecat mai departe și, spre bucuria lor, au întâlnit un țăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, țăranul i-a primit cu drag în căsuța lui.

Dar a doua zi, dimineața, când au vrut sa plece mai departe, țăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoți, care îi jefuiseră pe toți călătorii.
”Vezi”, i-a mai spus omul femeii, ”trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Ții minte ce ți-am spus aseară? Lasă, știe Dumnezeu ce e mai bine.”

Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduiește circumstanțele vieții noastre mai bine decât am putea-o face noi înșine.

(Autor necunoscut)

Facerea lumii

Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi țărani. Unul dintre ei, mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:
”Am auzit că mergi des la Biserică și că te rogi mult. Dar de unde știi tu că există Dumnezeu?”

Ca și când nu l-ar fi auzit, celălalt țăran l-a întrebat la rândul său:
”Spune-mi, crezi că vitele noastre au fost astăzi la pășune?”
”Da, cu siguranță, privește pământul moale, este plin de urmele lor!”

”Ei, acum privește și tu soarele ce tocmai a răsărit peste dealuri, privește pădurea înverzită din fața noastră, privește-te pe tine și pe oamenii din jurul tău! Toate acestea sunt urmele mâinilor lui Dumnezeu Atotputernicul și Atotștiitorul. Cum să fi fost făcute toate acestea, dacă nu din iubirea lui Dumnezeu, și pentru ce să le fi făcut El așa cum sunt, dacă nu tot pentru iubire? Mai încape îndoială?”

Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viață și căldură, care inspiră și călăuzește. Iubirea este sigiliul pus creației, semnătura Creatorului. Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.

(Autor necunoscut)

The Burning Hut

Burning hutThe only survivor of a shipwreck washed up on a small, uninhabited island. He prayed feverishly for God to rescue him, and every day he scanned the horizon for help, but none seemed forthcoming. Exhausted, he eventually managed to build a little hut out of driftwood to protect him from the elements, and to store his few possessions.

But then one day, after scavenging for food, he arrived home to find his little hut in flames, the smoke rolling up to the sky. The worst had happened; everything was lost. He was stung with grief and anger.
“God, how could you do this to me?” he cried.

Early the next day, however, he was awakened by the sound of a ship that was approaching the island. It had come to rescue him.
“How did you know I was here?” asked the weary man of his rescuers.
“We saw your smoke signal,” they replied.

It is easy to get discouraged when things are going bad. But we shouldn’t lose heart, because God is at work in our lives, even in the midst of pain and suffering.

Remember next time your little hut is burning to the ground – it just may be a smoke signal that summons the grace of God.

(Unknown author)

Noroi și stele

Seeing the starsUn tânăr soldat s-a căsătorit și și-a dus soția cu el în unitatea plasată în deșertul Californiei. Din momentul în care a ajuns acolo, ei i-a displăcut complet acel loc. Temperatura era insuportabilă, nisipul era spulberat peste tot și singurii lor vecini erau indienii care locuiau în satul cel mai apropiat.

Cel mai rău era însă faptul că era singură, pentru că soțul ei era plecat mai tot timpul. Într-un final, i-a scris mamei sale:
“Urăsc locul ăsta! Vreau să vin acasă!”

Mama sa i-a răspuns cu următoarele cuvinte:
“Doi prizonieri priveau printre zăbrele. Unul vedea noroi, altul vedea stele…”

Tânăra soție a înțeles mesajul și s-a hotărât să caute propriile stele. A început să învețe tot ce se putea despre deșert, limba indienilor, folclorul și tradițiile lor. A ajuns atât de preocupată de munca sa, încât a scris o carte care a avut un succes enorm.

Nu deșertul, nici indienii, ci schimbarea atitudinii sale a transformat o experiență mizerabilă într-una plină de satisfacții.

(Autor necunoscut)

Căţeluşul schiop

Catelusul schiopÎn vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”. Un băieţel de 10 ani a intrat şi a intrebat care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul i-a răspuns că preţul este între 20 şi 40 de dolari. Băieţelul a băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede. A numărat 2.15 dolari şi apoi a întrebat:
”Aş putea vedea căţeluşii?”

Vânzătorul i-a zâmbit. A fluierat şi imediat a apărut o căţea urmată de 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş rămăsese în urmă şi nu se apropia. Băieţelul a întrebat atunci:
”De ce şchioapătă căţeluşul ăsta?”
Omul i-a răspuns că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa.
”Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc!”, a spus băieţelul fără ezitare şi cu bucurie în glas.
”Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”

Copilul s-a supărat şi a răspuns:
”Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi al celorlalţi căţei. Îţi voi da tot ce am la mine acum şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui întreg!”
”Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea să se joace, să fugă sau să sără precum ceilalţi!”

Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
”Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
”Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibă pe cineva care să-l iubească aşa cum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat. Un prieten adevărat este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar.

(Autor necunoscut)