Archives

Isus este mai bun decât Moș Crăciun

Moș Crăciun locuiește la Polul Nord. Isus este peste tot.

Moș Crăciun călătorește cu o sanie. Isus merge pe vânt și umblă pe ape.

Moș Crăciun nu vine decât o dată pe an. Isus este un ajutor care nu lipsește niciodată.

Moș Crăciun îți umple ciorapii cu bunătăți. Isus împlinește toate nevoile tale.

Moș Crăciun vine pe horn, neinvitat. Isus stă la ușa ta și bate, iar când Îi deschizi, intră în inima ta.

Trebuie să stai foarte atent ca să îl vezi pe Moș Crăciun. Isus îți este aproape atunci când Îi pomenești Numele.

Moș Crăciun te lasă să i te așezi pe genunchi. Isus te lasă să te odihnești în brațele Sale.

Moș Crăciun nu îți știe numele, și tot ce poate spune este: “Bună, băiete sau fetițo, cum te cheamă?”
Isus ne-a cunoscut numele înainte ca noi să îl știm. Și nu doar că ne știe numele, ci ne cunoaște trecutul și viitorul, și știe chiar și câte fire de păr avem pe cap.

Moș Crăciun are o burtă mare. Isus are o inimă plină de dragoste.

Tot ceea ce Moș Crăciun poate oferi este: “Ho ho ho!” Isus oferă sănătate, ajutor și nădejde.

Moș Crăciun spune: “Să nu cumva să plângi!”
Isus spune: “Aruncați toate îngrijorările voastre asupra Mea, pentru că Eu am grijă de voi.”

Micile ajutoare ale Moșului fac jucării. Isus dăruiește o viață nouă, îngrijește inimi rănite, repară căminele dezbinate și pregătește locuri în cer.

Moș Crăciun te poate face să râzi. Isus îți da bucuria, care e tăria ta.

În timp ce Moș Crăciun îți pune darurile sub brad, Isus a devenit darul suprem pentru noi și a murit pe lemn.

Este evident faptul că nu poate fi vorba despre o comparație reală. Trebuie să ne amintim despre CINE vorbește Crăciunul. Trebuie să-L aducem pe Hristos înapoi în centrul sărbătorii!

(Alexandra Pantea)

Pastor Vasile Alexandru Taloș – Noi nu sărim în foc!

Duminică, după predică, un vechi prieten mi-a trimis acest email: ”Am ascultat astăzi cu lacrimi mesajul dvs. și vă încurajez să scrieți un text căruia să-i dați drumul pe Internet!” Apoi, luni dimineața m-a sunat din nou. Nu m-am lăsat nici încurajat, nici înduplecat. Aseară m-a sunat fiul meu din străinătate: ”Tati, să nu-i judeci pe tineri!”. Claudiu este și el unul din milioanele de tineri care au plecat după mineriadă și nu s-au mai întors. Mi-am amintit că în decembrie ’89, când avea doar 15 ani, am împărțit împreună coloanelor de demonstranți, toți cozonacii pregătiți de mamaia lui pentru Crăciun. Apoi, în Piața Universității, seară de seară, am cântat: ”Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, Până nu vom câștiga libertatea noastră!” Când am semnat declarația de la Timișoara, cel ce ținea evidența, m-a întrebat ce profesie am. Și când a aflat că sunt pastor, a exclamat: ”Ăsta da golan!” M-au invitat în balcon și am rostit rugăciunea Tatăl Nostru. Abia am început, și toată Piața Universității a îngenuncheat și a rostit cu voce tare rugăciunea. Simțeam că Dumnezeu era prezent acolo!

În această dimineață, soția m-a chemat să citesc emailul trimis de Claudiu:

”Tati,
Am vrut sa iti scriu tati, impresiile mele calde, dar m-am luat cu ziua de lucru si nu am mai apucat sa scriu. La telefonul de dimineata am vrut doar sa ma asigur ca nu ai cazut in capcana de ai cataloga in vreun fel. Nu am multe minute la dispozitie, asa ca am sa scriu ce imi trece prin cap, ne-editat.

Duminica seara se predica din pilda fiului risipitor. Inainte de predica s-a facut un apel sa ne rugam pt. cei din Romania… si cam atat. Noi stam in bancile bisericii, in haine curate si ascultam, iar eu ma gandesc ca in drama de la Colectiv, a fost fiul risipior care nu a mai apucat sa se intoarca acasa la tata. Se intimpla, nu? Dar noi, ce facem? Ramanem mai departe, in bancile noastre, in haine curate, si mereu ascultam programe frumoase.

Am cautat cantecul lor, sa vad daca sunt satanisti. Este muzica rock, probabil heavy metal, sau vreo alta sub-genre. Am fost curios sa gasesc lirica acestui cantec. Versurile le gasesti aici: http://www.metrolyrics.com/the-day-we-die-lyrics-goodbye-to-gravity.html. Versul 2, o premonitie infricosatoare: „Another row jumping into the flame”. Ideea centrala: „We’re not numbers we’re free, we’re so alive/ And the day we give in is the day we die”. Doar un alt cantec al unei generatii pierdute si rebele, in lupta cu systemul. Muzica este un rock dur care nu mi-ar fi placut nici in anii de liceu, desi unele cantece pe care le ascultam nu erau departe ca stil. Si daca ar fi fost satanisti, ce era? Nu tot un fiu risipitor pe care tatal il asteapta sa se intorca acasa? Muzica, droguri, bautura… nimic de admirat… dar ma supara distanta dintre noi si ei, faptul ca nu ii putem aduce acasa pe unii ca ei.”

Luni seara, o mulțime, tăcută și încremenită de durere, înconjura ca un arc încordat covorul imens de lumânări și flori, așternut pe locul unde atâția tineri și tinere s-au stins sufocați, în chinuri cumplite. Cu lumânări în mâini și rugăciuni în inimi, un grup de băieți și fete din biserica noastră a început să fredoneze un psalm de mângâiere: ”Ridica-voi ochii mei la ceruri, De unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul.” Deodată, tăcerea din jurul lor a devenit mai solemnă. S-a stins orice șoaptă, iar cei din jur s-au apropiat și mai mult, fredonând parcă în inimile lor cuvinte de speranță. Mișcată profund de acest mesaj, o doamnă îi îmbrățișa cu privirea și nu-și putea stăpâni lacrimile. După ce am depus lumânările, unii dintre noi ne-am retras discret. Iar tinerii noștri au simțit că în acea seară locul lor era aici, nu într-o sală plăcută de studiu biblic și socializare.

Când am aflat că, în noaptea de iad, Claudiu Petre și Andrei Rugină s-au întors în flăcările ucigătoare pentru a salva pe alții, am știut că Dumnezeu era prezent acolo, în inimile lor. Cine i-a îndemnat să se întoarcă? Cine aprinde în sufletul omului iubirea până la sacrificiul suprem? Instinctul egoist de supraviețuire? Vreun duh malefic? Dacă nu Dumnezeu, atunci cine? A fost mai evidentă dragostea lui Dumnezeu în spaima unui adolescent care împingea prin flăcări căruciorul cu rotile să-și salveze prietenul imobilizat, decât în predicile dogmatice și moralizatoare sau în liturghiile siropoase din catedrale, unde încercăm să-L închidem pe Dumnezeu. Uităm că Dumnezeu ajunge la oameni, acolo unde sunt ei, înainte să ajungem noi. Pentru că El îi iubește mai mult decât îi iubim noi.

Dragul meu Claudiu, ai dreptate când întrebi de ce stăm nepăsători. Pilda fiului risipitor este cea mai propovăduită pildă în bisericile noastre. Din păcate, am reținut doar un singur aspect: fiul să se întoarcă acasă! Noi, doar să-l așteptăm. Dacă nu se întoarce, cu atât mai rău pentru el! Iar dacă se întâmplă să se întoarcă, bisericile îl așteaptă cu indignarea sfântă a fratelui mai mare. Ce s-ar fi întâmplat dacă înaintea fiului risipitor nu ar fi alergat tatăl, ci i-ar fi ieșit înainte fratele mai mare? S-ar mai fi auzit din casă, până departe, muzică, joc și bucurie? Iov era cel mai drept și integru om de pe pământ în vremea lui. Fiii lui dădeau câte un party, cu mâncare și băutură, cel puțin de zece ori pe an. Dimineața, Iov se ducea la ei și îi chema la altarul arderii de tot, la rugăciune, sfințire și dedicare față de Dumnezeu. Iov nu spunea: ”Pentru că v-ați distrat azi noapte, nu mai vreau să știu de voi!”

Când am ascultat mărturia cutremurătoare a asistentei medicale despre adolescentul care întreba: „Am să mai trăiesc?”, despre tânăra adusă pe brațe de un pompier, despre cei ce tremurau sub arsuri bătând în ușile ambulanțelor, m-am înfiorat la gândul că Dumnezeu ne cere: ”Căutați să mântuiți pe unii din ei, smulgându-i din foc!” (Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, vers. 23). Iar noi nu sărim în foc. Nici măcar nu venim pe aproape. Nu judec pe nimeni. Mă judec pe mine și caut să mă detașez de poziția pastorală, să acționez ca om, după îndemnul: ”Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!” (1 Corinteni 16:13).

Lumânările și florile, și rugăciunea Tatăl Nostru rostită de mii de tineri, și furia stăpânită a unei generații abandonate, arată că sub poleiala distracției și a răzvrătirii sunt suflete care doresc să fie mai mult decât cifre pe liste de profit. Unii creștini sunt preocupați să vadă doar ce face diavolul. Cred că un creștin autentic caută să vadă ce face Dumnezeu, și este gata să-L urmeze în foc. Ca să parafrazez un prooroc al Vechiului Testament, aș spune: Mare este Dumnezeu dincolo de zidurile catedralelor! Mare este Dumnezeu dincolo de țarcul adunărilor ”închise”! (Maleahi 1:5) Hristos dorește ca Biserica, în dimensiunea ei locală, să fie o comunitate a harului și a mângâierii, o comunitate deschisă spre cei ce stau la răspântii de drumuri în viață, o comunitate de credință, speranță și iubire creștină.

Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi! Deschide-ne ochii, și inima, și mâna spre cei în suferință! Izbăvește-ne de parohialismul nostru îngust și opac! Fă să înțelegem că o credință cât un bob de muștar deschide un ocean de har; și că un munte de cunoștință poate ascunde o inimă cât un purice parazitar. Ajută-ne să împărtășim cu smerenie și bucurie, pacea, iertarea și izbăvirea de anxietatea existențială, prin sângele vărsat pe cruce și prin învierea Ta glorioasă, Iisuse Hristoase! Ajută-ne să îndrăznim să sărim în foc!

Dumnezeul dragostei și al mângâierii să aline suferințele familiilor care au pierdut pe cei dragi, și atingerea Lui milostivă să dăruiască viață, sănătate și speranță celor suferinzi!

Valoarea unui zâmbet

zambet-copil-284Nu te costă nimic, dar valorează mult. Îmbogăţeşte pe cei care-l primesc şi nu-i sărăceşte pe cei care-l dăruiesc.

Durează câteva secunde, dar amintirea lui rămâne pentru veşnicie.

Nimeni nu e atât de bogat, încât să nu aibă nevoie de un zâmbet, dar nici atât de sărac, încât să nu îl poată oferi.

Creează fericirea în casă şi menţine voia bună la serviciu. Este odihnă pentru cei îngrijoraţi, mângâiere pentru cei descurajaţi, rază de soare pentru cei trişti şi cel mai bun antidot natural pentru necaz.

Cu toate acestea, nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat; zâmbetul are valoare pentru cei de lângă tine doar atunci cand este dăruit.

Dacă vreodată sunt prea grăbit sau prea obosit ca să mai zâmbesc, te rog, dăruieşte-mi zâmbetul tău, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât cel care nu-l poate da.

(Peter Faber)

Trenul vieții

Trenul vietiiViața este ca o călătorie cu trenul: urcăm și coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele stații și tristețe adâncă la altele.

Atunci când ne naștem și urcăm în tren, întâlnim oameni despre care credem ca ne vor insoți pe tot parcursul călătoriei noastre: părinții noștri. Din păcate, adevărul este altul. Ei coboară la o stație și ne lasă fără dragostea și atașamentul lor, fără prietenia și compania lor.

E drept că în tren urcă alte persoane, care vor ocupa un loc important în călătoria noastră. Acestea sunt frații noștri, prietenii noștri și acei oameni minunați pe care îi iubim.

Unele dintre aceste persoane care urcă în tren privesc călătoria ca pe o plimbare scurtă. Alții găsesc numai tristețe pe parcursul călătoriei. Și mai există și alții în tren, care sunt permanent prezenți și gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor un dor veșnic când coboară. Unii urcă și coboară, și noi abia i-am observat.

Ne miră faptul că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult, se mută în alt vagon și ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînțeles, noi nu ne lăsăm opriți și ne străduim să-i găsim, ne înghesuim să trecem și să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate, uneori nu ne putem așeza lângă ei, deoarece locul de lângă ei este deja ocupat.

Nu face nimic, așa este călătoria: plină de provocări, vise, fantezii, speranțe și despărțiri… dar fără întoarcere!

Deci, trebuie să facem această călătorie în cel mai bun mod posibil. Să încercăm să ieșim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi și să căutăm ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei!

Să ne aducem aminte că, în oricare etapă a călătoriei, poate exista un tovarăș de-al nostru care ezită și care are nevoie de înțelegerea noastră. Și noi vom șovăi des și va exista cineva care să ne înțeleagă.

Misterul cel mai mare al călătoriei este că nu știm când vom coborî definitiv din tren și nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi.

Despărțirea de câțiva prieteni pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei va fi dureroasă. Va fi deprimant să-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranța că odată și odată va veni gara centrală și am senzația că am sa-i văd sosind cu bagaje pe care nu le-au avut atunci cand au urcat în tren. Ceea ce mă face fericită este gândul ca și eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor și în creșterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne străduim să avem o călătorie bună și la sfârșit să putem spune că a meritat osteneala. Să încercăm să lăsăm după noi, cand coborâm, un loc gol care lasă dor și amintiri frumoase celor care călătoresc mai departe. Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc: Călătorie placută!

(Autor necunoscut)

Leapșă ”colorată”

”Liebster award – Discover new blogs!” este numele ”fenomenului” care a cuprins blogosfera românească și care a ajuns și pe la mine, prin bunăvoința autoarei blogului Din Culori. Mulțumesc că te-ai gândit și la mine, Rica, și voi răspunde cu drag la întrebările tale pline de culoare. 🙂

1. Care este culoarea ta preferată?

Albastru și roz.

2. Există o culoare care să-ți creeze emoții pozitive? Dacă da, care?

Albastru îmi induce o stare de liniște, verdele (mai ales când vine primăvara) îmi provoacă bucurie, culorile vii din gama roz, turcoaz, mov îmi dau energie.

3. Există o culoare pe care să nu o suporți? Dacă da, care?

Nuanțele stridente de portocaliu și galben.

4. Există o culoare care nu-ți spune nimic? Dacă da, care?

Cred că fiecare culoare îmi transmite ceva.

5. Care este culoarea care simți că-ți dă energie?

Cele menționate la răspunsul nr. 2.

6.  Dacă ai fi o floare, ce culoare ai avea?

Păi, având în vedere că mă cheamă Narcisa și îmi plac foarte mult narcisele galbene…

7. Dacă ar fi să asociezi trei culori unei melodii preferate (nu contează genul) care ar fi asocierea (melodia și culorile vă rog 😉 ) ?

Grea întrebare. 🙂 Hmmm… mă gândesc la melodia Drops in the Ocean (Hawk Nelson) – albastru pentru ocean, roșu pentru dragoste și alb pentru iertare.

8. Cât de mult te influențează culorile în mediul în care lucrezi?

Printre altele, mă ocup și de programare web, unde contează foarte mult culorile.

9. Cât de mult te influențează culorile în mediul în care locuiești?

Îmi place ca pereții să fie albi, îmi dau senzația de curat și spațios, iar decorațiunile să fie cât mai colorate, ca să creeze o atmosferă veselă.

10. Care sunt culorile pe care le cauți când îți alegi un tablou?

Îmi plac tablourile cu peisaje și flori, deci… cam toate culorile.

11. Dacă există o întrebare la care ai vrea să răspunzi, (bineînțeles diferită de întrebările adresate de mine), acum e momentul, ești invitatul meu, scrie întrebarea și răspunsul.

Păi, ca să rămân în aceeași temă colorată, mă gândesc la culoarea care evocă pentru mine un eveniment important din viața mea, și aceasta este albul – culoarea în care am fost îmbrăcată când m-am botezat în apă și care simbolizează legământul meu cu Dumnezeu.

Mi-a plăcut mult această leapșă și voi încerca și eu la fel, să pun întrebări legate de tema blogului meu. Pentru nominalizări, m-am gândit la bloggerii din lista mea care nu au fost numiți încă sau nu au participat la o leapșă de acest fel: Cristina Tudose Chelariu, Cristina Badea, Lavinia Cosman, Lumină pe cărare, Alex VivatDănuța Lungu, SimonaPerla suferinței, Ceașca cu gânduri, Cătălina, Sorina Helen, Melania Leinfellner, Ștefania. Pe voi și pe oricine mai dorește, vă invit să preluați ștafeta și să răspundeți următoarelor întrebări:

1. Ce înseamnă Dumnezeu pentru tine?

2. Dacă ai fi nevoit(ă) să alegi între dragoste și adevăr, ce ai alege?

3. Dacă Dumnezeu ar fi acum vizibil, lângă tine, ce I-ai spune?

4. Care este melodia pe care o asculți atunci când ești trist(ă)?

5. Care este ultimul sau cel mai relevant răspuns la rugăciune pe care l-ai primit?

6. Preferi muzica instrumentală sau muzica vocală?

7. La ce te gândești când vezi frumusețea naturii?

8. La cine apelezi prima dată când ai nevoie de ajutor?

9. Cum te raportezi la cei care nu cred în Dumnezeu: îi lași în pace sau ești preocupat(ă) de soarta lor?

10. Ai vreun verset preferat din Biblie sau vreun citat despre Dumnezeu, credință, dragoste?

11. Care crezi că este cea mai mare dovadă de dragoste pe care ți-a arătat-o cineva?

Cu speranța că întrebările mele nu sunt prea grele, vă aștept cu drag părerile și vă las în grija dragostei nemărginite a lui Dumnezeu! 🙂

I’ve learned…

I’ve learned… that the best classroom in the world is at the feet of an elderly person.

I’ve learned… that having a child fall asleep in your arms is one of the most peaceful feelings in the world.

I’ve learned… that being kind is more important than being right.

I’ve learned… that you should never say no to a gift from a child.

I’ve learned… that I can always pray for someone when I don’t have the strength to help him in some other way.

I’ve learned… that no matter how serious your life requires you to be, everyone needs a friend to act goofy with.

I’ve learned… that sometimes all a person needs is a hand to hold and a heart to understand.

I’ve learned… that simple walks with my father around the block on summer nights when I was a child did wonders for me as an adult.

I’ve learned… that life is like a roll of paper. The closer it gets to the end, the faster it goes.

I’ve learned… that we should be glad God doesn’t give us everything we ask for.

I’ve learned… that it’s those small daily happenings that make life so spectacular.

I’ve learned… that under everyone’s hard shell is someone who wants to be appreciated and loved.

I’ve learned… that to ignore the facts does not change the facts.

I’ve learned… that when you plan to get even with someone, you are only letting that person continue to hurt you.

I’ve learned… that love, not time, heals all wounds.

I’ve learned… that everyone you meet deserves to be greeted with a smile.

I’ve learned… that opportunities are never lost; someone will take the ones you miss.

I’ve learned… that when you harbor bitterness, happiness will dock elsewhere.

I’ve learned… that a smile is an inexpensive way to improve your looks.

I’ve learned… that everyone wants to live on top of the mountain, but all the happiness and growth occurs while you’re climbing it.

I’ve learned… that the less time I have to work with, the more things I get done.

(Andy Rooney)

Răsturnând izvodirile celui rău

truth vs liesÎntr-o zi mă simțeam tare deprimată și nu reușeam să-mi dau seama care este cauza acestei stări și ce aș putea face ca să ies din ea. Atunci m-am gândit: de unde să vină deprimarea aceasta, dacă nu din mintea mea, din gândurile mele negre și din minciunile diavolului pe care, pe nesimțite, am ajuns să le cred? Așa că am început să scriu o listă cu toate minciunile celui rău care s-au infiltrat printre gândurile mele și toate argumentele pe care le-am putut găsi împotriva lor.

1. Sunt urâtă, nu am nimic care să fie atrăgător pentru alții.
Argument: Dumnezeu nu a creat rebuturi, ci i-a făcut pe toți oamenii frumoși, în felul lor. Și mai mult decât frumusețea fizică, cea interioară contează, căci Dumnezeu a pus ceva de valoare în sufletul fiecărui om.

2. Oamenii din jurul meu mă tratează cu indiferență.
Argument: Poate unii sunt aparent indiferenți, pentru că nu știu cum să mă abordeze. Eu trebuie să fiu mai prietenoasă, să dau înainte să aștept ca să primesc!

3. Dumnezeu a uitat de mine, pentru că nu răspunde la rugăciunile mele insistente.
Argument: Tăcerea lui Dumnezeu e și ea un răspuns. El vrea să-mi încerce credința, să mă învețe să aștept și să mă încred în El, în ciuda împrejurărilor nefavorabile.

4. Nu voi trăi niciodată o poveste de dragoste autentică, poate doar una banală, în nici un caz la nivelul poveștilor extraordinare de dragoste din filme și din cărți.
Argument: Filmele și cărțile sunt fantezii ale oamenilor, dar Dumnezeu va avea grijă ca eu să trăiesc povestea de dragoste perfectă pentru mine și va fi mai frumoasă decât orice mi-am închipuit vreodată, pentru că El a promis lucruri bune celor ce I le cer și Îi rămân credincioși!

5. Fantezia e mai bună decât realitatea, pentru că realitatea e crudă și prin fantezie pot evada din ea.
Argument: Realitatea e cea mai bună când o trăiesc pentru Dumnezeu. Fantezia nu e decât un drog care mă împiedică să trăiesc cu adevărat!

6. Visele mele cele mai îndrăznețe nu se vor împlini niciodată.
Argument: Totul e cu putință celui ce crede! Dumnezeu meu nu e sărac și nici zgârcit. Cu cât cererile mele sunt mai mari, cu atât mai mult este El onorat de credința mea și binevoitor să-mi răspundă.

7. Viața creștină e o luptă și un ascetism continuu, orice bucurie e foarte posibil să fie păcătoasă.
Argument: Înaintea Feței lui Dumnezeu sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Lui!

8. Dorințele mele nu sunt destul de spirituale pentru ca Dumnezeu să le ia în seamă.
Argument: Dacă Domnul este desfătarea mea, El îmi va da tot ce-mi dorește inima, pentru că atunci dorințele mele vor fi după voia Lui.

9. Dumnezeu nu mă iubește așa cum sunt, pentru că mă tot presează prin necazuri ca să mă transforme așa cum vrea El; numai așa mă va putea iubi.
Argument: Dumnezeu mă iubește așa cum sunt, dar mă iubește prea mult ca să mă lase așa cum sunt. Toată suferința pe care El o îngăduie în viața mea este spre binele meu, ca să mă transforme după chipul Lui și să mă pregătească pentru eternitate.

10. Contează foarte mult ceea ce cred oamenii despre mine și dacă stau cu cei nebăgați în seamă, aceasta îmi va strica reputația.
Argument: Părerea lui Dumnezeu despre mine este cea care contează, apoi a oamenilor sfinți, și nu a celor care nu gândesc duhovnicește. Isus a căutat mereu compania celor nebăgați în seamă, ca să-i ajute să se ridice la nivelul Lui, și aceasta a dus la creșterea demnității și a măreției Lui!

Nu mai știu cum m-am simțit după ce am încheiat aceasă listă, dar este imposibil ca încrederea mea în Dumnezeu să nu fi fost întărită. Dar un lucru știu: de câte ori recitesc aceste cuvinte, mă simt încurajată și motivată să-L cred pe Dumnezeu pe cuvânt!