Archive | August 2015

Plumb – Need You Now

God is close to those who call Him with a humble heart and admit that they need Him.

Dumnezeu este aproape de toți cei ce-L cheamă dintr-o inimă umilă și recunosc că au nevoie de El.

Advertisements

Răsplata bunătății

Girl gives beggar moneyUn om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, un cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
”Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?”

”Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, Se va îndura şi de mine.”

Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.
”O, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.”
”Ei, uite că se poate”, i-a spus omul. ”Vino cu mine!”

Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat feţei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.

”Vezi”, i-a mai spus omul, ”mama ta a avut dreptate. Dumnezeu întotdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.”

(Autor necunoscut)

Dacă Domnul Isus ar veni la tine…

Ar trebui să-ți schimbi hainele înainte de a-I deschide ușa?

Ar trebui să ascunzi ziarele sau revistele pe care le ai în casă și să pui Biblia la vedere?

Ar trebui să ascunzi CD-urile cu muzica lumească pe care o asculți de obicei și să scoți cartea de cântări?

Ai putea să-I deschizi ușa și să-L primești imediat, sau ar trebui să te pregătești mai întâi?

Mă întreb, dacă Salvatorul ar sta cu tine o zi, două, ai face ceea ce faci de obicei? Ai vorbi cum vorbești de obicei? Viața ta s-ar desfășura în același mod ca și acum?

L-ai duce pe Domnul Isus cu tine acolo unde te duci de obicei, sau ți-ai schimba modul de viață pentru timpul cât El ar fi cu tine?

Ți-ar face plăcere să-ți întâlnească prietenii tăi cei mai apropiați? Nu cumva te-ai bucura dacă ei ar sta la distanță de tine pentru timpul cât Domnul ți-ar fi oaspete?

Te-ai bucura dacă ți-ar spune că vrea să stea cu tine pentru totdeauna? Nu cumva ai răsufla ușurat când ți-ar spune că pleacă?

Să ne gândim la aceste lucruri…

(Autor necunoscut)

Leapșă ”colorată”

”Liebster award – Discover new blogs!” este numele ”fenomenului” care a cuprins blogosfera românească și care a ajuns și pe la mine, prin bunăvoința autoarei blogului Din Culori. Mulțumesc că te-ai gândit și la mine, Rica, și voi răspunde cu drag la întrebările tale pline de culoare. 🙂

1. Care este culoarea ta preferată?

Albastru și roz.

2. Există o culoare care să-ți creeze emoții pozitive? Dacă da, care?

Albastru îmi induce o stare de liniște, verdele (mai ales când vine primăvara) îmi provoacă bucurie, culorile vii din gama roz, turcoaz, mov îmi dau energie.

3. Există o culoare pe care să nu o suporți? Dacă da, care?

Nuanțele stridente de portocaliu și galben.

4. Există o culoare care nu-ți spune nimic? Dacă da, care?

Cred că fiecare culoare îmi transmite ceva.

5. Care este culoarea care simți că-ți dă energie?

Cele menționate la răspunsul nr. 2.

6.  Dacă ai fi o floare, ce culoare ai avea?

Păi, având în vedere că mă cheamă Narcisa și îmi plac foarte mult narcisele galbene…

7. Dacă ar fi să asociezi trei culori unei melodii preferate (nu contează genul) care ar fi asocierea (melodia și culorile vă rog 😉 ) ?

Grea întrebare. 🙂 Hmmm… mă gândesc la melodia Drops in the Ocean (Hawk Nelson) – albastru pentru ocean, roșu pentru dragoste și alb pentru iertare.

8. Cât de mult te influențează culorile în mediul în care lucrezi?

Printre altele, mă ocup și de programare web, unde contează foarte mult culorile.

9. Cât de mult te influențează culorile în mediul în care locuiești?

Îmi place ca pereții să fie albi, îmi dau senzația de curat și spațios, iar decorațiunile să fie cât mai colorate, ca să creeze o atmosferă veselă.

10. Care sunt culorile pe care le cauți când îți alegi un tablou?

Îmi plac tablourile cu peisaje și flori, deci… cam toate culorile.

11. Dacă există o întrebare la care ai vrea să răspunzi, (bineînțeles diferită de întrebările adresate de mine), acum e momentul, ești invitatul meu, scrie întrebarea și răspunsul.

Păi, ca să rămân în aceeași temă colorată, mă gândesc la culoarea care evocă pentru mine un eveniment important din viața mea, și aceasta este albul – culoarea în care am fost îmbrăcată când m-am botezat în apă și care simbolizează legământul meu cu Dumnezeu.

Mi-a plăcut mult această leapșă și voi încerca și eu la fel, să pun întrebări legate de tema blogului meu. Pentru nominalizări, m-am gândit la bloggerii din lista mea care nu au fost numiți încă sau nu au participat la o leapșă de acest fel: Cristina Tudose Chelariu, Cristina Badea, Lavinia Cosman, Lumină pe cărare, Alex VivatDănuța Lungu, SimonaPerla suferinței, Ceașca cu gânduri, Cătălina, Sorina Helen, Melania Leinfellner, Ștefania. Pe voi și pe oricine mai dorește, vă invit să preluați ștafeta și să răspundeți următoarelor întrebări:

1. Ce înseamnă Dumnezeu pentru tine?

2. Dacă ai fi nevoit(ă) să alegi între dragoste și adevăr, ce ai alege?

3. Dacă Dumnezeu ar fi acum vizibil, lângă tine, ce I-ai spune?

4. Care este melodia pe care o asculți atunci când ești trist(ă)?

5. Care este ultimul sau cel mai relevant răspuns la rugăciune pe care l-ai primit?

6. Preferi muzica instrumentală sau muzica vocală?

7. La ce te gândești când vezi frumusețea naturii?

8. La cine apelezi prima dată când ai nevoie de ajutor?

9. Cum te raportezi la cei care nu cred în Dumnezeu: îi lași în pace sau ești preocupat(ă) de soarta lor?

10. Ai vreun verset preferat din Biblie sau vreun citat despre Dumnezeu, credință, dragoste?

11. Care crezi că este cea mai mare dovadă de dragoste pe care ți-a arătat-o cineva?

Cu speranța că întrebările mele nu sunt prea grele, vă aștept cu drag părerile și vă las în grija dragostei nemărginite a lui Dumnezeu! 🙂