Archive | May 2015

Dezamăgit de Dumnezeu?

Dezamagit de DumnezeuRecent am auzit vorbindu-se despre motivele care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu și unul dintre aceste motive mi-a atras atenția: dezamăgirea. Mi-am dat seama că și eu sunt dezamagită de Dumnezeu. De ce? Păi… pentru că unele dintre rugăciunile mele au rămas fără răspuns, pentru că am trecut prin momente grele cărora nu le înțeleg nici acum rostul, pentru că viața mea nu se desfășoară așa cum mi-aș dori, pentru că multe din căile Lui îmi sunt ascunse… De fapt, sunt dezamăgită pentru că voia Lui nu se potrivește cu dorințele și cu ideile mele…

Dar apoi m-am gândit: dar oare Dumnezeu nu va fi dezamăgit de mine? Cum mă privește El acum din cerul Său și ce crede despre mine? Nu cred că Se bucură de faptul că eu sunt personajul principal și nu El, dar în același timp, nici nu cred că mă judecă, ci așteaptă cu răbdare și dragoste ca să mă întorc spre El. Așa că mi-am luat din nou cutiuța mea cu versete preferate și le-am căutat pe cele care mă încurajează să mă încred în Dumnezeu, chiar dacă nu înțeleg modul Lui de a lucra – pentru că El este înțelept și știe ce este mai bine pentru mine. Iată ce am găsit:

”Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6)

”Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.” (Psalmul 37:4-6)

”Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri, dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului.” (Psalmul 71:20)

”Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Isaia 38:16-17)

”Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov 35:14)

”Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)

”De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28)

”Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

”Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6)

Ce aș mai putea adăuga, decât: Dumnezeu să ne ajute să nu mai fim niciodată dezamăgiți de El!

Advertisements

Francesca Battistelli – Strangely Dim

I invite you to listen to a song which tells us that, when we put our trust in God who loves us, all our doubts and worries will fall to the ground and everything we have around us will fade away, compared to God’s unending power and love.

Vă invit să ascultați un cântec care ne spune că, atunci când ne punem toată încrederea în Dumnezeu care ne iubește, toate îndoielile și îngrijorările noastre vor cădea la pământ și tot ce este în jurul nostru va păli, în comparație cu puterea și dragostea Lui nemărginite.

Câți bani costă o minune?

medicineO fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.

“Ce vrei?”, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. “Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de mulți ani?”
Fetița i-a răspuns:
“Vreau să vă spun despre fratele meu, care este foarte bolnav și pentru care vreau să cumpăr o minune.”
“Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni”, i-a răspuns farmacistul.
“Știți”, a spus fetița, “fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…”

Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discuția, a întrebat-o pe fetiță de ce fel de minune are trebuință fratele ei.
“Nu știu”, i-a răspuns fetița cu ochii înlăcrimați. “Ceea ce știu este că are nevoie de operație, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.”
La întrebarea câți bani are, fetița a răspuns:
“Un dolar și 11 cenți. Iar dacă vor trebui și alții, îi voi găsi.”
“Ce coincidență”, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. “Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar și 11 cenți.”

A luat banii, apoi a luat-o pe fetiță de mână și i-a spus:
“Să mergem împreună la casa ta ca să-i văd pe fratele și pe părinții tăi și să facem minunea…”
Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.

Operația a mers foarte bine și fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.
“Operația a fost o adevărată minune”, a șoptit mama. “Oare cât să fi costat?”
Fetița zâmbea. Știa foarte bine cât costă o minune: un dolar și 11 cenți, și credința unui copil mic…

(Autor necunoscut)

Cum ne mângâie Dumnezeu

De multe ori, Dumnezeu ne mângâie nu schimbând circumstanţele vieţii noastre, ci schimbând atitudinea noastră faţă de aceste circumstanţe.

God often comforts us, not by changing the circumstances of our lives, but by changing our attitude toward them.

(S.H.B. Masterman)

Acapella – More Than a Friend

Jesus is more than a Friend to me, because He gave up His life for me, in His great love for the whole world. He is my Savior and my Lord, and for Him I want to live my life on this earth!

Isus este mai mult decât un Prieten pentru mine, căci în marea Lui iubire pentru întreaga lume, Și-a dat viața pentru mine. El este Mântuitorul și Domnul meu, pentru El vreau să trăiesc pe acest pământ!